Aventurile unui emigrant în Canada

Adrian Florea
3.1
7 шүүмж
Электрон ном
314
Хуудас
Боломжит

Энэ электрон номын тухай

    Romanul de faţă apare într-un stil nou, apropiat de expresionism, redând imagini, trăiri şi evenimente ieşite din sfera cotidianului. Cu toate acestea este o carte care place, care incită, pe care nu o laşi din mână până nu-i descoperi finalul, care te droghează, ce are un mare succes în România, fiind pe gustul atât a cititorilor cât şi a criticilor.

    Acţiunea ei, deşi pare a fi divulgată încă din titlu şi se crede a fi o banală desfăşurare cronologică a unor evenimente prin care mulţi emigranţi au trecut, se dovedeşte cu surprindere a fi cu totul altceva, simţind-o încă de la început ca fiind o lectură captivantă, cu scene pline de neprevăzut, răsturnări de situaţii, în care protagoniştii depăşesc sfera banalului, transmiţând cititorului un aer de suspans şi delir câteodată.

Үнэлгээ, сэтгэгдэл

3.1
7 шүүмж

Зохиогчийн тухай

    ADRIAN FLOREA s-a născut în 03 septembrie 1968 la Timişoara. Printre multe pasiuni (pescuitul, înotul, scufundările, sporturile nautice), cititul a ocupat un loc special. Primul lui roman citit în ciclul primar a fost “Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain.  A absolvit Facultatea de Jurnalistică, promoţia 1998, cu lucrarea de diplomă Greşeli de ordin gramatical în presa românească. În momentul de faţă, în locul romanelor şi al filmelor cu o acţiune clar definită şi personaje bine conturate, preferă subiecte profunde, de psihanaliză. Autorul lui preferat este Octavian Paler.

    Din 31 ianuarie 2004 a emigrat în Kitchener - Ontario, CANADA. De ceva timp cochetează cu literatura. Are în proiect şi alte compoziţii literare, cum ar fi: Măturătorii, Cugetările unei extremităţi, iar Aventurile unui emigrant în Canada va apare în curând în varianta tradusă în limba engleză.

    Ca o concluzie a trecerii nevaloroase prin viaţă, adoră cuvintele preferatului său:

    “- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

    Dumnezeu mi-a răspuns:

    - Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească …, iar apoi tânjesc să fie iar copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani … iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.” (din Interviu cu Dumnezeu, de Octavian Paler).

Энэ электрон номыг үнэлэх

Санал бодлоо хэлнэ үү.

Унших мэдээлэл

Ухаалаг утас болон таблет
Андройд болон iPad/iPhoneGoogle Ном Унших аппыг суулгана уу. Үүнийг таны бүртгэлд автоматаар синк хийх бөгөөд та хүссэн газраасаа онлайн эсвэл офлайнаар унших боломжтой.
Зөөврийн болон ердийн компьютер
Та компьютерийн веб хөтчөөр Google Play-с авсан аудио номыг сонсох боломжтой.
eReaders болон бусад төхөөрөмжүүд
Kobo Цахим ном уншигч гэх мэт e-ink төхөөрөмжүүд дээр уншихын тулд та файлыг татаад төхөөрөмж рүүгээ дамжуулах шаардлагатай болно. Файлуудаа дэмжигддэг Цахим ном уншигч руу шилжүүлэхийн тулд Тусламжийн төвийн дэлгэрэнгүй зааварчилгааг дагана уу.