Spirite în întuneric

· Chircu Andrei Gabriel 第 5 冊 · Chircu Andrei Gabriel
4.7
98 則評論
電子書
11
頁數

關於這本電子書

Am crescut într-un sat în care locuitorilor le pasă foarte mult de legendele și credințele zonei, dar nu numai. Una dintre credințele acestea este că tămâia arsă alungă spiritele rele și blestemele care se abat asupra casei tale. Dar le și înfurie, iar dacă vei ieși de sub streșina casei - granița protecției sfinte - vei fi răpit de aceste spirite și dus în cine știe ce loc părăsit de om, unde acestea își vor bate joc de tine și corpul tău, ori până cedezi ori până răsare soarele. 

Din credința asta populară este inspirată această poveste.  

評分和評論

4.7
98 則評論

關於作者

Mă numesc Chircu Andrei Gabriel, m-am născut pe 2 decembrie 2006, în orașul Horezu din județul Vâlcea.

Sunt un om curios având interese în foarte multe domenii, însă cele mai importante pentru mine sunt literatura și tehnologia. Deși poate nu par o combinație potrivită, eu am încredere în această căsnicie dintre trecut și viitor, de accea voi continua să o susțin. Sunt un adolescent ce a găsit pasiune în creație, iar o dorință foarte arzătoare a mea este ca cât mai mulți oameni să ajungă a se bucura de munca mea, așa ca zecile de mii de români din întreaga lume care mi-au descărcat poveștile anul acesta. Însă munca mea nu e ușoară, scriu, corectez, traduc, îmi fac singur coperțile și lista continuă, așa că, cei care pot și își doresc mă pot susține financiar pe pagina mea de Patreon, unde puteți găsi și beneficii, precum chat-ul comunități, mențunea numelui la finalul cărților viitoare și altele.

Pagina mea de Patreon: patreon.com/user?u=111518313

為這本電子書評分

請分享你的寶貴意見。

閱讀資訊

智能手機和平板電腦
請安裝 Android 版iPad/iPhone 版「Google Play 圖書」應用程式。這個應用程式會自動與你的帳戶保持同步,讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
手提電腦和電腦
你可以使用電腦的網絡瀏覽器聆聽在 Google Play 上購買的有聲書。
電子書閱讀器及其他裝置
如要在 Kobo 等電子墨水裝置上閱覽書籍,你需要下載檔案並傳輸到你的裝置。請按照說明中心的詳細指示,將檔案傳輸到支援的電子書閱讀器。