E scris cu sânge pe zăpadă în urmele plăcerii de a ucide.
Locul în care se așterne povestea se face din alb, roșu, precum sufletul unui om ce devine monstru.
Scris cu sânge pe zăpadă este primul meu roman, prezentând povestea unei situații ce lasă urme adâncii în viețile majorității personajelor implicate. Firul narativ urmărește un criminal periculos, nebun, căruia îi face plăcere să omoare, iar detectivul Morgan Nevsdie e cel care primește sarcina de a aduce din nou liniștea pe acele meleaguri.
Dacă parcurgi povestea te asigur că îți va fi greu să deduceți ce se întâmplă în următorul capitol. Iar dacă ajungi satisfăcut la final, cred eu că aș merita o recenzie din partea ta.
Mă numesc Chircu Andrei Gabriel, m-am născut pe 2 decembrie 2006, în orașul Horezu din județul Vâlcea.
Sunt un om curios având interese în foarte multe domenii, însă cele mai importante pentru mine sunt literatura și tehnologia. Deși poate nu par o combinație potrivită, eu am încredere în această căsnicie dintre trecut și viitor, de accea voi continua să o susțin. Sunt un adolescent ce a găsit pasiune în creație, iar o dorință foarte arzătoare a mea este ca mai mulți oameni să ajungă a se bucura de munca mea, așa ca zecile de mii de români din întreaga lume care mi-au descărcat poveștile, numarăm până în prezent 40.000+ descărcări. Însă munca mea nu e ușoară, scriu, corectez, traduc, îmi fac singur coperțile și lista continuă, așa că, cei care pot și își doresc mă pot susține financiar pe pagina mea de Patreon, unde puteți găsi și beneficii, precum chat-ul comunități, mențunea numelui la finalul cărților viitoare și altele.
Pagina mea de Patreon: patreon.com/user?u=111518313