Seducţia

· Grup Editorial Litera
5,0
6 reviews
E-boek
304
Pagina's

Over dit e-boek

După moartea mamei sale, exuberanta Katey Tyler se hotărăște să părăsească micul cătun din Connecticut în care ducea o existență liniștită și monotonă, pornind într-o călătorie în Europa, în căutarea familiei pierdute și a aventurii. Nu își imaginează însă că totul se va transforma într-o odisee plină de pericole și de neprevăzut în momentul în care îl întâlnește pe căpitanul Boyd Anderson – iar viața ei se va schimba pentru totdeauna.
Când nepoata lui este răpită, neînfricatul Boyd este singurul care o poate găsi și este hotărât să-l facă pe răpitor să plătească pentru fapta sa necugetată. Ultimul lucru la care se așteaptă este să o găsească pe nepoata lui în compania frumoasei Katey Tyler, femeia care i-a fost de curând pasager pe corabie și care l-a făcut să se gândească pentru prima dată la însurătoare. Însă impetuozitatea lui îl determină să tragă cele mai greșite concluzii, declanșând astfel o serie de evenimente neașteptate.
Katey nu-și dă seama că, din clipa în care a stârnit interesul temerarului Boyd Anderson, viitorul îi rezervă multe surprize, de la un secret tăinuit de mama ei, până la sacrificiile pe care le poate face un bărbat pentru a câștiga afecțiunea femeii care are toate motivele să îl disprețuiască – dar care nu poate rezista farmecului și iubirii lui pasionale.

Beoordelingen en reviews

5,0
6 reviews

Dit e-boek beoordelen

Geef ons je mening.

Informatie over lezen

Smartphones en tablets
Installeer de Google Play Boeken-app voor Android en iPad/iPhone. De app wordt automatisch gesynchroniseerd met je account en met de app kun je online of offline lezen, waar je ook bent.
Laptops en computers
Via de webbrowser van je computer kun je luisteren naar audioboeken die je hebt gekocht op Google Play.
eReaders en andere apparaten
Als je wilt lezen op e-ink-apparaten zoals e-readers van Kobo, moet je een bestand downloaden en overzetten naar je apparaat. Volg de gedetailleerde instructies in het Helpcentrum om de bestanden over te zetten op ondersteunde e-readers.